Scopul examinării

Cu ajutorul ecografiei se constată mărimea tiroidei sau existenţa nodulilor tiroidieni. Cu ajutorul unei scintigrame tiroidiene se pot deosebi, de exemplu, nodulii „calzi“ şi „reci“ unii de alţii.

Examinarea ecografică a tiroidei poate fi indicată, printre altele, în următoarele situaţii:

  • hiperfuncţia tiroidei (hipertireoză)
  • inflamaţia tiroidei (tiroidită)
  • mărirea tiroidei (strumă)
  • controlul terapiei, căutarea tumorilor

Scintigrafia tiroidei poate fi indicată, printre altele, în următoarele situaţii:

  • valori tiroidiene neclare în sânge, mai ales în cazul hiperfuncţiei tiroidiene (hipertireoză)
  • controlul activităţii nodulilor tiroidieni documentaţi sonografic
  • înaintea radioiodoterapiei sau operaţiei pe tiroidă

Planificaţi pentru examinare circa o oră.

Desfăşurarea examinării

Intr-o discuţie amănunţită discutaţi cu unul dintre medicii noştri acuzele dvs., examinările şi tratamentele efectuate până acum precum şi desfăşurarea examinării planificate.

Apoi urmează, de regulă, o examinare ecografică a tiroidei dvs. In timpul ei se determină mărimea tiroidei, se evaluează natura ţesutului tiroidian şi, după caz, se măsoară şi se documentează nodulii existenţi. Mai ales în cazul evidenţierii nodulilor este adesea recomandabilă o scintigrafie tiroidiană de orientare.

Pentru scintigrafia tiroidiană vi se injectează în vena braţului o doză de substanţă radioactivă. Substanţa este captată de celulele tiroidiene în câteva minute. Iradierea este comparabilă cu cea a unei radiografii convenţionale. Nu se cunosc reacţii alergice.

După un timp de acţiune de circa 15 minute urmează înregistrarea în poziţie întinsă pe spate, cu aşa-numita cameră gama care se aşează în faţa tiroidei dvs. (deasupra capului dvs.). In cazul aparatului nu este vorba despre un tub închis, aparatul are deschidere spre părţile laterale şi nu face zgomot. De aceea, înregistrările sunt de regulă bine tolerate şi în cazul fricii de spaţii închise. Pe parcursul întregii examinări veţi fi asistat/ă de una dintre asistentele noastre de tehnică medicală care se află permanent în apropiere.

Imaginile realizate se tipăresc pe hârtie şi se trimit medicului curant spre evaluare.

Raportul scris este întocmit în aceeași zi sau cel târziu în ziua următoare și este trimis medicului curant și pacientului.

Untersuchungsablauf

[1] Vorgespräch
In einem ausführlichen Gespräch besprechen Sie mit einem unserer Ärzte Ihre Beschwerden, die bisher durchgeführten Untersuchungen und Behandlungen, sowie den Ablauf der geplanten Untersuchung.

[2] Ultraschalluntersuchung
Im Anschluss erfolgt in der Regel eine Ultraschalluntersuchung Ihrer Schilddrüse. Dabei wird die Größe der Schilddrüse bestimmt, die Beschaffenheit des Schilddrüsengewebes beurteilt und ggf. vorhandene Knoten ausgemessen und dokumentiert. Insbesondere bei Knotennachweis ist häufig eine weiterführende Schilddrüsenszintigraphie sinnvoll.

[3] Injektion
Zur Schilddrüsenszintigraphie wird eine Spur einer radioaktiven Substanz in ihre Armvene gespritzt. Die Substanz wird innerhalb von einigen Minuten von den Schilddrüsenzellen aufgenommen. Die Strahlenbelastung ist vergleichbar mit einer konventionellen Röntgenaufnahme. Allergische Reaktionen sind nicht bekannt.

[4] Scan
Nach einer Einwirkzeit von ca. 15 min. erfolgt die Aufnahme in Rückenlage durch die sog. Gammakamera die vor Ihrer Schilddrüse (über Ihrem Kopf) positioniert wird. Bei dem Gerät handelt es sich um keine geschlossene Röhre, es ist zu den Seiten hin offen und macht keinen Lärm. Daher werden die Aufnahmen auch bei bestehender Platzangst meistens gut toleriert. Während der gesamten Untersuchung werden Sie durch eine unserer MTAs betreut, die sich ständig in Rufweite befinden.

[5] Archivierung/Druck des Untersuchungsergebnis
Die erstellten Bilder werden auf Papier ausgedruckt und dem behandelnden Arzt zur Befundung vorgelegt.

[6] Nachbesprechung
In einem abschließenden Gespräch bespricht der Sie betreuende Arzt mit Ihnen den Befund. Den Arztbrief sowie die erstellten Aufnahmen bekommen Sie in der Regel gleich mit.